Memorial al fericirii

9 noiembrie 2009
Stau, reflect, meditez , imi pare rau, sufar, regret mult,
sunt schimbator, ma detasez, etc, etc, etc… Nu stiu ce am patit. Mi-e rau, insa
raul sufletesc este mai intens decat orice rau as putea sa am. Am avut o mie de
ocazii sa fiu fericit, am o multime de persoane care imi sunt alaturi, ma
inteleg, prieteni, cunostinte, rude. Toti ar trebui sa fie baza fericirii mele.
Totusi, nu sunt.

 
Se perinda o perioada in viata mea cand nu mai stiu ce ma
face fericit si ce nu. Stau intr-un apartament frumos dintr-o zona buna, am un
coleg de apartament care ma intelege mai mult decat ar trebui, sunt in an
terminal la facultate si merge bine, profesorii imi sunt favorabili, mami meu
este mai bine, este toamna, asa cum imi place mie si totusi…ma doare sufletul.

 
Ma intreb daca e din cauza banilor putini pe care ii am in
perioada asta, a datoriilor care cresc pe zi ce trece sau pentru ca mai am ceva
cheltuieli restante de platit la intretinere, sau pentru ca uneori cand ma
trezesc imi este frig. Si totusi, nu e asta. Ascult o melodie la pian care imi
imprastie creierii pe pereti. Ma face sa ma simt mic si nefolositor, gata gata
sa ma arunc de la etaj. Oare o fi o perioada anosta? Oare ce am patit…
 
Imi pare rau ca a plecat Bogdan in Roman, ca ne-a lasat
singuri, ca am ramas cu ceva datorii de pe urma plecarii lui, ca a ajuns un
retardat social si intelectual. Imi pare rau pentru situatia din familia lui,
imi pare rau ca nu a reusit sa se descurce cand a avut ocazia. Imi pare rau ca
m-a luat acum doua zile la misto si ca mi-a luat asa mult sa prevad ce se va
intampla cu el.

 
Imi pare rau pentru Razvan… a trecut mai bine de jumatate de
an si inca ii mai simt dorul. Acum ii simt dorul. Acum doua zile l-am visat. Mi-a
zis ceva… mi-a si zambit. Imi pare rau pentru el. El ma intelegea mai mult
decat o faceau altii, cred ca mai mult si decat parintii mei. Oare a murit? Uneori
il simt dar nu il vad. Ii vad lucrurile si mi se pare normal sa il vad si pe
el. Mergeam cu Bogdan cu masina si mi se parea ca el conduce. Tin minte ca ma
lua la plimbari si imi povestea de planurile lui, de vise, ca voia sa ma ia cu
el, sa inchirieze o vila, ca sa nu mai stau la camin. Sa fiu si eu baiat. Acum nu
mai stau la camin, dar parca tot nu ma simt baiat. Mi-e dor de el si mor cand
il vad pe Bogdan ce a ajuns. Spunea cineva ca s-ar intoarce in mormant Razvan
daca ar vedea ce face frate-su. Ascult o melodie care ma deprima atat de mult
incat nu o pot schimba. Nu vreau sa o schimb. Nu vreau sa-l uit pe Razvan!

 
Ciudat, imi e dor de Biserica. Uitandu-ma ieri la tv, am dat
din greseala pe Rai 1, unde se transmitea o slujba catolica. Am simtit ca am
nevoie si de asta. Am vrut sa merg ieri la Biserica, macar sa o vad, dar nu am
ajuns. Ciudat, cand eram mic aveam o viata anosta dar fara nici o grija si imi
doream sa am o viata cum am acum. Voiam libertate, voiam petreceri, nopti
pierdute. Si acum, cand le am pe toate si poate ca prea mult, nu le mai vreau,
insa nu am de ales. Poate ca mi s-a indeplinit visul, poate ca asta merit.
 
Voiam sa scriu despre un ultim capitol al lucrurilor care ma
deprima uneori, insa mi-am dat seama ca gresesc. Nu are cum sa fie ultimul…e printe
primele. Dragostea. Stiu o fata care tot timpul cand vorbesc cu ea ma intreaba
cum stau cu dragostea si eu ii raspundeam tot timpul la fel: complicat. Cred ca
voiam sa ma scot de la un raspuns sincer, insa cred ca asta era cu adevarat
raspunsul. Mi-am dat seama ca am o viata sexuala atat de complicata incat nici
nu stiu daca o pot numi asa. Cand am ceva, vreau altceva, iar cand scap de
ceva, vreau inapoi. Stupid… Uneori mi-e greata de mine si sunt sigur ca si
altora le e. Uneori ma gandesc daca nu trebuia sa urmez prima cale… Atat!


Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro